...dupa vre o cateva saptamani de neputinta fizica, incet incet, ma apuc de treaba...are sa vina GP de alergare montana de pe Muntele Mic, vreu sa alerg la Eco Maraton, in luna mai vine HM, iar anul acesta mi am propus sa alerg cat pot eu la HM...iar eu sunt chinuit de vre o 2 luni de o entorsa care mi chinuie glezna de la piciorul drept ca abia calc pe el cand alerg la vale...da continui si mi impun ca tre sa trec si peste asta...cred ca am trecut prin cele mai grele dureri avute pana acum...dar incet incet, reusesc si continui antrenamentele...
...primul pas din primavara asta avea sa fie CN de cros la copii, unde am fost la Botosani impreuna cu colegii de la CSS Caransebes sa facem un concurs cat mai bun...avem cativa copii superbi care au nevoie de atentia noastra maxima...si nu dezamagesc deloc...Gemenele alearga super, avand in vedere ca s primul an in categorie de varsat superioara, Maria si Amina lafel, si colac peste pupaza apar surorile de la Turnu Ruieni, Cristina si Cornelia Peia, doua fete care au inceput atletismul in de numa 4 luni, fete care le am gasit si adus la stadion cu ajutorul colegului meu din Salvamont, Florin, apar pur si simplu si alearga superb...ne trezim cu doua medalii de argint...ce binecuvantare...au aratat ca au potential...urmeaza sa comfirme prin munca si continuitate...este doar inceputul unei posibile vieti de inalta performanta pentru cele doua surori...bravo lor, parintilor, cat si celor care au grija de pregatirea lor...in concluzie, incep cu un prim pas reusit...
...al doi le pas avea sa vina GP de alergare montana Muntele Mic...ne trezim cu o gramada de probleme care ne depasesc si pun presiune pe mine si colegii mei care ne ocupam de organizarea acestui concurs...ideea acestui concurs a inceput colindand impreuna cu frate miu si fetitele noastre, Sara, Leah si Hanni, plaiu vechi spre Muntele Mic, drumul militar, cum mai e cunoscut, in urma cu doi ani cand ne a tresarit ideea unei curse de alergare pe Muntele Mic...a devenit certitudine tre sa recunosc si datorita rezultatelor frumoase obtinute de Lili, in alergare montana...ea a fost cea care ne a deschis drumul in FRA pentru a se alerga pe Muntele Mic...si cum spuneam mai devreme, o gramada de neseriozitati din partea celor care au zis ca sunt alaturi de noi aveau sa tensioneze clipele din preajma concursului...tipic romanesc...la placinte inainte, la razboi inapoi...ma bucur tare ca Dumnezeu nu m a lasat sa fiu singur, sa nu reusesc...mi a dat colegii din Salvamont care au fost pana la capat, neconditionat, penrtu mine acolo unde trebuia si au reusit sa faca o treaba de exceptie...MULTUMESC!...alaturi i am avut pe cei de la CSS Caransebes, care chiar daca nu stiau ei prea multe despe ce nseamna muntele, s au comportat ca si cand ar fi fost tota viata pe munte...un plus de apreciere as vrea sa am paentru copiii de la stadion, Mariu, Iza, Tania, Florin, Giorgian, Cristi si toti ceilalti care au fost in frig, ceata si ploaie, alturi de miine Marian, Iuliana si Marius, sa terminam marcajul traseului...ma bucur atat de mult de acesti copii care au fost atat de seriosi in ce au facut...incat orice multumesc nu poate acoperii ce au facut ei...dupa o prezii a concursului cumplita cu burnita, chiar si cativa fulgi de nea, ceata si vant taios...ajungem si noi in camere...rupti...da fericiti ca am terminat ce aveam de terminat, pentru ca miine cei mai buni alergatori de la noi sa se lupte pentru locurile in Echipa Romanie ce vor merge la Balcaniada si CE de alergare montana de anul acesta...si vine ziua STARTULUI...frumoasa si insorita, dar taios de rece...se alearga super.. alergatorii, alaturi de peisajul splendid, ne ofera niste clipe demult visate de mine pe Muntele Mic...Ionut si Cristiana reusesc niste timpi care nu poti sa i comentezi...zboara spre SOSIRE...altii se chinuie, se mai si abandoneaza...efortul e intens, iar aerul foarte rece...totusi nu avem incidente majore si totul se termina frumos...si asta datorita celor despre care v am spus mai sus...si nu celor care s au afisat mai apoi prin presa...acelasi tipic romanesc...ciocoii vechi si noi...
...al trei lea pas al alergari mele primavaratice de anul acesta, se opreste imediat dupa Muntele Mic, la Moeciu de Sus, la Eco Maraton...o localitate de munte desprinsa parca din basme...aici oamenii sunt calzi si organizati perfect...Adi, Silvia, Coco, Mihai si bine nteles Lucian, inepuizabil in a ajuta pe toata lumea, cat poate el de bine...un mare Domn...lume multa cum nu am mai vazut...sunt aici si impreuna cu Tina si Neli, care vor alerga in cursa destinata copiilor pe dealuril de pe aici, iar eu voi alerga Crosul...inca ma chinuie glezna... nu vreau sa ma accidentez si sa pierd HM...ziua cursei...frumoasa de dimineata, dar rece...incepem sa ne luptam cu pantele din zona, pante cum eu nu mai alergat pana acum...ma chinuie tare si mi arata ca tre sa pun accent pe antrenamente mai specifice, daca vreu sa ma lupt cu ele la un nivel mai ridicat...alerg bine fara sa fortez si termin bine cursa, dar ma cam doare glezna...reusesc o verificare care mi arata ca pot mai mult anul acesta si asta ma face sa uit de glezna si sa mi doresc mult...surorile castiga detasat intercerea copiilor si mi faca o mare bucurie ca nu m am inselat asupra potentialului lor...urmeaza sa comfirme in cursele ce vor venii...
...al patru lea pas ma duce pe Valea Cernei, la Bruno acasa...el e cel ce m a incurajat sa ncerc mai mult si tot mai mult, ca sigur pot...o vreme calda perfecta pentru alergat...incep cu o ncalzire buna ce mi arata ca azi voi fi puternic si hotarat sa dau tot ce am mai bun din mine...ma intalesc la start cu Cosmin, colegul meu de Scoala Salvamont, de la Campul Lung Muscel...o mare bucurie ma cuprinde si mi aminteste de clipele frumoase pe care le am avut in Padina cu ceilalti colegi...Raimond, Remy, Nutu, Florin...si multi altii...incepe cursa in ritmurile numaratoarei inverse...si START...plec hotarat sa fac di HM inceputul curselor in care sa mi doresc si sa ma lupt pentru un loc cat mai fruntas...alerg cum mi am propus, poate un pic cam lent pe zona din tre Dobraia si Bogaltin, dar sunt ok...si brusc ma tai in Bogaltin...parca nu mai aveam din ce sa trag...sa lupt...o neputinta cumplita ma domina fara sa stiu cum sa reactionez...ajuns in S uri incep incet incet sa revin la alergare...dar sunt destu de obosit...si mai venea Cracul Ciumerna...continui hotarat ca sa raman in raza vizuala a celor din fata mea...si ajung i Saua Ciumerna unde arunc betele si altele ce le aveam prin borseta...si parca ncep sa fiu alt om...alerg cum nu ma recunosc...simteam cum totul se poate si vroiam sa iau tot...cred ca a fost cel mai frumos moment al cursei care m a purtat pana la sfarsit, reisind sa fac cel mai bun concurs al meu de pana acum...un prim pas implinit la HM...
...al cinci lea pas ma duce pe meleagurile inceputurilor mele competitionale...BAISOARA...inima Clujenilor in de ale sporturilor de iarna, acum ne asteapta sa i alergam frumoasele, mirificele locuri, invitandu ne in hoinareala prin catunele uitate de timp prin minunatii Apuseni...cand am ajuns totul pare ca vrea sa ne intoarca din drum...rafale de polaie desprinse din SF...un vant napraznic ce ne ngeata suflare de parca ai fi in mijloc de Ianuar...in seara tarziu se aduna randurile si ncet incet apare si Suca si Alin,,,Banatu i aici in Apuseni in numar mare...dupa o noapte in care odihna a fost in alta parte nu prin preajma mea...soseste si ora Startului....incep incalzirea pe ploaie, vant si frig irnatic, de parca vara nic n a fost pe aici...dar am in mine o dorinta de a face o cursa in care, dupa cum mi a spus Alin ca poate fi alergata aproape integral, sa alerg cu tot ce am acumulat in mine pana acum...si simt ca pot...e prima data dupa BCM cand am sentimentul ca azi voi alerga bine...si plec in ton cei din fata si raman acolo cu ei...Alin si cativa dintre ei se distanteaza dat eu ma simt sigur ca fac ceva bun si nu fortez...raman in ritmul meu...si bine fac...Lucian ma ajunge pe coborarea lunga si ma uimeste cum poate sa mentina nivelul stachetei atat de sus la varsta sa...asemenea si Marc...dintr o data constat ca sunt in preajma celor mai buni...si brusc ma trezesc si ncep sa imi doresc si mai mult, caci vad ca pot...si pot si termin impreuna cu Balan in brate o cursa care n am s o uit nicicand...am fost la un pas de podium, dar cum zicea Elena..."acum l ai vazut"...urmeaza sa urc pe el...si o voi face...
....al sase lea pas ma aduce in Poiana la Gugulanes Maraton, impreuna cu Salvamontistii de la Caransebes sa avem grija de curajul neubunilor frumosi pe doua roti...ajung la Soani si dau de Ghita, Horica, Dan si Miha...impreuna cu alti Timisoreni dornici de adrenalina ciclista pe munte...a fost prima data de cand am terminat cursul SMURD si participam alaturi de colegii mei din Salvamon la o actiune de asistenta la un concurs...prima data can m am simtit responsabil de siguranta unui posibil accidentat...tre sa recunosc ca dupa aproape 15 ani de salvamont, acum am avut cel mai frumos sentiment al responsabilitatii...a reusit sa fie un concurs frumos cu niste trasee complexe dar si frumoase, o vreme perfecta pentru efortul celor ce munceau la dat pedale...perfecta pentru noi ce asteptam in diverse puncte de pe traseu sosirea concurentilo...o provocare pe care o vad de mare perspectiva pentru anii ce vor veni...BRAVO tuturor celor care au reusit sa faca di acest concurs o reusita...
...al sapte lea pas abia incepe...a inceput pe Dealul Viilor, a continuat prin Padurea Verde, Bencecuri....Poiana...si mai apoi prin Muntele Meu Drag....abia am inceput sa alergam in doi prin lumea mea...prin lumea noastra....
...al patru lea pas ma duce pe Valea Cernei, la Bruno acasa...el e cel ce m a incurajat sa ncerc mai mult si tot mai mult, ca sigur pot...o vreme calda perfecta pentru alergat...incep cu o ncalzire buna ce mi arata ca azi voi fi puternic si hotarat sa dau tot ce am mai bun din mine...ma intalesc la start cu Cosmin, colegul meu de Scoala Salvamont, de la Campul Lung Muscel...o mare bucurie ma cuprinde si mi aminteste de clipele frumoase pe care le am avut in Padina cu ceilalti colegi...Raimond, Remy, Nutu, Florin...si multi altii...incepe cursa in ritmurile numaratoarei inverse...si START...plec hotarat sa fac di HM inceputul curselor in care sa mi doresc si sa ma lupt pentru un loc cat mai fruntas...alerg cum mi am propus, poate un pic cam lent pe zona din tre Dobraia si Bogaltin, dar sunt ok...si brusc ma tai in Bogaltin...parca nu mai aveam din ce sa trag...sa lupt...o neputinta cumplita ma domina fara sa stiu cum sa reactionez...ajuns in S uri incep incet incet sa revin la alergare...dar sunt destu de obosit...si mai venea Cracul Ciumerna...continui hotarat ca sa raman in raza vizuala a celor din fata mea...si ajung i Saua Ciumerna unde arunc betele si altele ce le aveam prin borseta...si parca ncep sa fiu alt om...alerg cum nu ma recunosc...simteam cum totul se poate si vroiam sa iau tot...cred ca a fost cel mai frumos moment al cursei care m a purtat pana la sfarsit, reisind sa fac cel mai bun concurs al meu de pana acum...un prim pas implinit la HM...
...al cinci lea pas ma duce pe meleagurile inceputurilor mele competitionale...BAISOARA...inima Clujenilor in de ale sporturilor de iarna, acum ne asteapta sa i alergam frumoasele, mirificele locuri, invitandu ne in hoinareala prin catunele uitate de timp prin minunatii Apuseni...cand am ajuns totul pare ca vrea sa ne intoarca din drum...rafale de polaie desprinse din SF...un vant napraznic ce ne ngeata suflare de parca ai fi in mijloc de Ianuar...in seara tarziu se aduna randurile si ncet incet apare si Suca si Alin,,,Banatu i aici in Apuseni in numar mare...dupa o noapte in care odihna a fost in alta parte nu prin preajma mea...soseste si ora Startului....incep incalzirea pe ploaie, vant si frig irnatic, de parca vara nic n a fost pe aici...dar am in mine o dorinta de a face o cursa in care, dupa cum mi a spus Alin ca poate fi alergata aproape integral, sa alerg cu tot ce am acumulat in mine pana acum...si simt ca pot...e prima data dupa BCM cand am sentimentul ca azi voi alerga bine...si plec in ton cei din fata si raman acolo cu ei...Alin si cativa dintre ei se distanteaza dat eu ma simt sigur ca fac ceva bun si nu fortez...raman in ritmul meu...si bine fac...Lucian ma ajunge pe coborarea lunga si ma uimeste cum poate sa mentina nivelul stachetei atat de sus la varsta sa...asemenea si Marc...dintr o data constat ca sunt in preajma celor mai buni...si brusc ma trezesc si ncep sa imi doresc si mai mult, caci vad ca pot...si pot si termin impreuna cu Balan in brate o cursa care n am s o uit nicicand...am fost la un pas de podium, dar cum zicea Elena..."acum l ai vazut"...urmeaza sa urc pe el...si o voi face...
....al sase lea pas ma aduce in Poiana la Gugulanes Maraton, impreuna cu Salvamontistii de la Caransebes sa avem grija de curajul neubunilor frumosi pe doua roti...ajung la Soani si dau de Ghita, Horica, Dan si Miha...impreuna cu alti Timisoreni dornici de adrenalina ciclista pe munte...a fost prima data de cand am terminat cursul SMURD si participam alaturi de colegii mei din Salvamon la o actiune de asistenta la un concurs...prima data can m am simtit responsabil de siguranta unui posibil accidentat...tre sa recunosc ca dupa aproape 15 ani de salvamont, acum am avut cel mai frumos sentiment al responsabilitatii...a reusit sa fie un concurs frumos cu niste trasee complexe dar si frumoase, o vreme perfecta pentru efortul celor ce munceau la dat pedale...perfecta pentru noi ce asteptam in diverse puncte de pe traseu sosirea concurentilo...o provocare pe care o vad de mare perspectiva pentru anii ce vor veni...BRAVO tuturor celor care au reusit sa faca di acest concurs o reusita...
...al sapte lea pas abia incepe...a inceput pe Dealul Viilor, a continuat prin Padurea Verde, Bencecuri....Poiana...si mai apoi prin Muntele Meu Drag....abia am inceput sa alergam in doi prin lumea mea...prin lumea noastra....
