...viata trebuie sa continue...viata merge mai departe...

...la nici o luna de la prima postare constat prima mea intarziere in a mi expune comentariul saptamanal care mi l am propus...a fost o perioada ciudata, cu sentimente controversate si diverse ... cu munca, pe crestele muntilor, antrenamente, momente frumoase impreuna cu copii si Angela, ocazia de a mi face prieteni noi, bucuria bubucuriei altora, ganduri si planuri care mi stau inainte si solutia infaptuirii lor...stropite cu durei de dinti cumplite, asta asa ca sa  tempereze vulcanul din mine, pentru a ma mai opri din alergare... sa mai trag si  concluzii...concluzii care sa ma ajute sa mi pun ordine in  infaptuirea noilor provocari, fara sa mi neglijez vechile provocari si responsabilitati...din nou trairi la intensitate maxima...parca s facut sa traiesc sub presiune...asta i mediul in care constat ca dau randamentul maxim si asta nu i o concluzie noua...cu mult timp in urma observam acest lucru pe vremea cand eram dascal, apoi in lumea minunata a vanzarilor, in viata dificila si controversata a salvamontistilor, in care tot stresul provocat de altii, ipocrizia, snobismul ieftin de zi cu zi din jurul meu...toate astea ma faceau si continua sa ma faca, sa fiu mai tare incredintat ca trebuie sa fiu altfel...toate aceste simtiri complexe au prins viteza intr un moment care parca prevestea finalul unei perioade atat de incarcate din punct de vedere emotional...disparitia celor doi soti Adriana si Ionut Gruia, pe data de 19 decembrie 2009... cautam ca apucatii, chiar de doua trei ori pe saptamana in ultima perioada...plec cu Soani din nou in Tarcu, sa vedem cum mai arata muntele, sa ne facem, a nu stiu cata oara, un nou si vechi scenariu in acest caz ... si vb sa  ne plimbam ca si cum am fi noi cei care am fost surprinsi de furtuna, cum am prceda noi si alegem sa tinem druml sub creata, discutam tot drumul, ne despartim si o luam pe cai diferite...apoi simulam o ratacire in zona de varf, in spatele statiei meteo spre Vulturu... Sani arata o implicare totala care parca ma capteaza  ca un magnet...parca mi seteaza capul la cum ce s a ntamplat in seara aceea...in mintea mea  mi spuneam ca nu pot fi decat in caldare si spun asta, din decembrie ncoace, totul duce in caldare, pe culoarul acela de sub ultima momaie(gomila, in limbajul borlovenilor), unde inca din ziua de luni 21 dec2009, dupa ce am vazut ca acolo s urme de avalansa, l am trimis pe Cristi Minghel  acolo sa verifice... a fost primul care a ajuns in acea zona si..."e destul de nmare avalansa..." , au fost primele cuvinte care mi le a zis in statie...si au fost mai multi in acea zi, care au cautat la fata locului: Bruno, Capitanu, Piticu, Alin...si nu au gasit nimic la momentul acela, dupa care nenumarate alte dati in care am puricat cu sonda fundul caldarii mici si acelasi rezultat...nimic...ciudate trairi...era o nerabdare tot ma intensa in a gasi o certitudine in cele intamplate in decembrie...se simtea asta si la Soani si la mine...numa ce ajungem din nou la atv uri si incep sa ma omoare dintii...plecam cu istoria unei noi cautari fara final...ajuns acasa incep parca sa ma chinuie tot mai tare...si ma trezesc a doua zi cu fata deformata...de odata aud telefonul...e ora 9, incepe premierea Sarei, fata mea ce a  mare...fug la scoala si ... prind doar pozele de dupa premiere cu Doamna, parintii...mama mama ce se mai amuza fetele, Sara si Leah, cand ma vad cu fata deformata...rasete care parca mi alina toata durerea...vine si vineri, fata incepe sa si revina la normal... seara cand imi faceam alergarea de incheiere spre casa, ma ntalnesc cu nea Tibi imi spune: "ba tu nu mergi in Tarcu...ce faci?"..."merg cum sa nu merg"...am mers pana acum de 6 luni incoace, cum sa nu merg si acum...si maine ne gaseste din nou in Tarcu...din nou si din nou... avem aproape 50 de iesiri la cautari, paraca 48, ataea am auzit ca ar fi in total si toate aceste cu un efectiv de 10 salvamontisi, din care 7 voluntari, voluntari care au predominat in actiunile intreprinse... azi sunt cu Horica si nea Marcin in caldare jos si vre o 20 de baieti din Borlova...in Tarcu ne asteapta arsita cu tote ingredientele de care aveam nevoie, inclusiv insuportabilele muste care ti se bagau in ochi, in gura...peste tot...si vremea trece ca pana acum, cautam, cautam peste tot si nimic, parca i a nghitit pamantul..."noi plecam la tractor", era Anisoara, mi a dat prin statie ca ei cei din echipele de jos din caldare, pleaca...i am spus ca noi mai facem niste lansari in coarda in partea de sus a culoarului de avalansa unde credeam noi ca au fost surprinsi cei doi...ne pregatim sa merem din nou spre pereti sa facem amarajele, cand din nou in statie Anisoara..."i am gasit"...o clipa am crezut ca are chef de glume, ia am spus sa repete...dramatismul din vocea ei chiar spunea adevarul...nu stau pe ganduri plec ca din pusca si ma praval la vale pe versantul dinspre caldare si ajung jos...consternare totala...locul era marcat cu lopeti...incepeau telefoanele...ajunge si Florentzo...facem poze si admir taria cu care si stapaneste emotiile nea Marcin, alaturi de Ianas fiul sau, langa care a cautat 6 luni de zile, saptamana de saptamana...sotia lui nea Marcin era coplesita de durere, dar  is oameni adevarati si plang in ei mai mult decat sa i vedem noi...i au gasit...i am gasit...nu vreau sa fac alte completrai la momentele acestea, au fost foarte bine relatate de Florentzo pe blogul lui...traiesc experienta  unei actiuni tragice, la care inaintea ei, nu m am gandit ca poate lua o asemenea turnura... imprudenta pe munte e sinucidere...si nu este vorba de constientizarea intelectului, care era constient de o asemenea varianta, ci de faptul in sine, care nu poate fi descris teoretic...multumesc lui Dumnezeu ca ni ia descoperit si ca familiile lor si au primit copii inapoi, chiar si asa ... imi pare ata de rau pentru cele intamplate...condoleante si Dumnezeu sa i odihneasca n pace!...ajuns acasa observ ca fata mi revenise la normal...viata trebuie sa continue...viata merge mai departe...surpriza care mi face viata sa zambeasca, vine de la Angela, fosta mea sotie, care ma cheama la ziua Sarei, pe 18 face 8 ani, dar cel  mai tare m am bucurat cand mi a cerut, daca pot  sa stau cu fetele acasa la ea, pana cand vine de la serviciu...ce sa spun ... a fost prima data de cand ne am despartit cand stau o saptamana zi de zi,  impreuna cu fetele mele...Sarah si Leah...doua zbangi zbanghi care debordeza de energie si te fac sa fi in tonus 24 din 24...imi arata figuri vazute la circ, acrobatii, vai vai...o saptamana care se incheie cu ziua Sarei la care ne vedem cu totii, cei din familie...eu...marmota , Viki, Hanni, Tata, Stanica, Duti, Sofi, Marian...iar azi cloegii de la scoala ai Sarei...Marian, antrenorul sef de la stadion, vine cu vestea mare ca avem iar rezultate mari la CN de copii... e incununarea muncii lui, a Iulianei, a lu Profu... ce sa mai zic, a parintilor...si a copiilor nostrii de la club... acum tolba e plina de medalii...e poveste unui CN de copii grozav, poveste careia i voi aloca un spatiu separat saptamana viitoare...Maria-Campoiana de la Triatlon C1,  Amina- bronz la 1000m(3:10' la numa 13 ani)C1, Lore- argint C2, iar sora sa Nico-locul 5C2..bravo gemenele, Andi(fratele geaman al Mariei)-locul 4 C1, Andreea-locul 10 la 1000m C1 si elevul Luminitei, Sebi Scheusan, un salvamontist mai mic, Campion la Triatlon C2...asa se termina o perioada brazdata de bune, de rele, dar in final de un pas inainte...nu avem voie sa uitam ce a fost, pentru a putea face ceva mai bun si mai bine maine...azi s a maritat Medana...ploua si tuna de se rupe ceru...da merita sa i uram casa de piatra alaturi de Marius si sa fim alaturi de ei...a fost o nunta superba...niste tipi curajosi care au avut parte de niste nuntasi pe masura lor "niste tarani do'mle"...ei doi, Marius si Medana de nota zece, asa cum ii stiam si pana acuma...eu impreuna cu Horica si Ghita am fost un pic printre ei in numele salvamontistilor si pot spune cu certitudine ca de la sarmale, la sarmalutele n foi de vita, cu un sos de marar reusit... si bine nteles gulasu...a si sa nu uit salata de conopida..., grozava...toate au fost ca pe roate asa cum o meritau ei...M&M... "niste tarani" autentici...SUPER!!!...a fost cu de toate, pacat ca a trebuitsa plecam mai repede...acum cand termin ceea ce scriu, petrecerea continua si sper sa le fie de bine pana la capat...acum va las...cu bine...!!!

Echipa Salvamont Caras Severin, si ceilalti voluntari, care au participat la cautarile din Tarcu:

Caransebes: nea Tibi, Horica, Ghita...si voluntarii...Anisoara, Alin, Dani, Sebi, Riki, Dan Paici
Otelu Rosu: nea Soani, Andrei
Herculane: Bruno
Resita: Vali Balaban, Otto, Cipi, Andi, Cristi, Catalin...

...alti voluntari...Alternative Timisoara, Tibiscus Timisoara,  Club Montan Caransebes, Dunca...

...nea Marcin impreuna cu multi ... foarte multi sateni din Borlova si Turnu Ruieni...

... si io... marmota...

...continuarea noilor provocari

...saptamana trecuta incepe cu o provocare tare...minim 10km zilnic...si ncep cu un luni ploios, care ma trimite spre dealurile din spatele casei spre Poiana Buchini ...noroi cat casa, da las ca mere si bag vre o 17km singur prin ploaie si mul noroi...urmeaza marti, cu acelasi gand, 10km minim si merge chiar 12km, pe Corcana - Valea Cenchii, dupa care merg sa duc fetele la antrenament si mai bag un antrenament de forta in circuit, greutati mici si repetari mari, 30 repetari/8ex/3 serii, totul executat in viteza, executate fara pauza, doar de trecere de la un ex la altul, pauza 2' doar intre serii...si mere...am un tonus de antrenament grozav...Sarah si Leah fac si ele un antrenament frumos, devenind din ce in ce mai preocupate de ceea ce fac aici la stadion...mare noroc avem noi aici la Caransebes cu Profu(Cristian Dragomir - Antrenorul Federal al Lotului Romaniei de Atletism - sprint-sarituri), care a reusit sa formeze in jurul lui pe Marian si Iuli, dupa chipul si asemanarea sa...strang copii ca un magnet in jurul lor...si iaca avem acu un grup si un spirit frumos, la Caransebes, in jurul atletismului, al dragostei de a face miscare...vine si miercuri...ce zi ciudata...oboseala maxima, ieri n a fost usor, da vine dupa amiaza si plec hotarat sa fac o alergare lunga de vre o 20 de km, pe sosea, pe deal e prea mult noroi si inca ploua, ploaie rece...vreau sa alerg tare, sa vad cum ma simt in stare de oboseala pe un tempo ridicat...nehotarat la inceput, daca merg spre Borlova sau Cavaran...si iau hotararea, in timp ce mi fac incalzirea prin Teius, da, fac 10 ture de dalma, imi zic, sunt in jur de 20 km si fac tare; aleg sa fac in circuit, fiindca pot vedea tempoul pe tur mai bine...si a fost super...merg 18,8km in 1h20', super...m-am speriat de timpul alergat si dupa antrenament am luat GPS ul si am masurat tura de dalma, sa vad care i distanta, ca parca i cam prea bun fata de de ce am alergat eu vreodata...si timpul e chiar tareee bun pentru mine...da cel mai mult na multumeste ca in timpul alergarii, m-am simtit foarte bine, atat fizic cat mai ales psihic, aveam putinta sa fiu rau si sa trag de mine, ii vedeam pe ceilalti atleti, cum ma incurajau sa tin ritmul, ca i foarte bun...da incep ca pot sa alerg tare si distantele astea...sper sa fiu sanatos sa merg mai depatre si sa ma pot pregatii tot mai bine...vine si joi, simt tot mai tare km adunati in cursul saptamanii...hotarasc sa merg sa alerg un cros la Lugoj, apoi daca am toacla, as vrea sa vad cum e un concurs de MB, Cupa Concordia, auzisem de mai multa vreme de el, da nu era bas pasiunea mea, cu toacla, pe dealuri, noroaie...si tre sa recunosc ca imi era o tara frica pe coborari, fiindaca numa ce am luat o n freza pe deal cu o toacla si era sa mi aranjez genunchiul...am nevoie de picioare sanatoase la ce vreau eu sa fac, asa ca am unele retineri, da ma cam rode interesul pentru ceva nou...pentru azi hotarasc sa fac un antrenament bazat pe forta si alergare in tribuna, scari, scari si iar scari, tre sa fac si forta specifica pentru alergarile pe munti si asta i un exercitiu bun...vine si ora 6, merg sa iau fetele, ca i ziua lor de antrenament...las fetele cu Marian si cu ceilalti copii, iar eu incep cu o ncalzire de 2000m, cam la 1,45/tur, constat ce usor ii alerg si i tare bine, continui cu gimn de incalzire si apoi acelasi ex de forta n circuit de marti, dupa care merg in tribune si alerg 20' sus -jos, scari care mi umfla picioarele de parca aveam picioare de halterofil, da fac fata bine efortului...fac o incheiere de 1200m, cand vin fetele n fuga la mine ca am si io bilet la Circ...a venit si la noi circuuu...dupa o seara minunata cu copii mei si Angela, in care Sara s-a plimbat cu elefantul, ma retrag spre casa mea si incerc sa gasesc o solutie pentru toacla...vineri fac rost de una si dau o tura pana la Borlova si napoi...subtire rau si mi amintesc ca si Alex, varumiu, are trebui sa aibe toacla care i am dat o acu cativa ani si nu era bas rea, un Ideal, cu LX uri si XT uri pe ea, ar pute fi o solutie si tare ma bucur cand aud ca o mai are si mi o da sa merg cu ea la Cupa Concordia...varumiu Marian imi spune sa merg io cu atletii la Lugoj daca tot vreau sa alerg si io, ca el ii varza, racit cobza, sa mai ia si el o pauza, ca baga de numa...cu copiii la stadion, concursuri, sedinte la club, maraton nu gluma...da astai viata noastra a antrenorilor si ma trezesc sambata ca plec cu Mariu, Lili, Stefania si Abel sa luam startul la Crosul Lugojului, alergam un 5000m...il luam si pe Popet de la Sacu si...START...se alearga pe malul Timisului, frumos traseul, mult plat, cu ruperi bruste si scurte de nivel, patru, pe laturile scurte...Lili, Marius, Stefania si Abel castiga fiecare la categoria lor, iar io vin dupa Popet, care vine pe trei dupa Pantani, locul II si Marius, locul I, un sprinter care oricand poate alerga cuse de anduranta foarte tare...un antrenament bun pentru toti acest cros, duc copii la gara, iar dupa il iau pe Pantani si merem la Tapia sa mi pun si io cortul, dupa care sa vad si io traseul de MB...ajungem la locul faptei si gasim lumea la lucru, ridicand schela pentru SOSIRE, corturi...se pregateste gulasu...activitate la maxim...fac cunostinta cu oamenii, dupa care hai sa fac si io ceva util, daca tot merg sa vad traseul si impreina cu Pantani, Calin. Razvan, o doamna ininimoasa si  mai cativa, merem sa marcam traseul, iar Calin sa si etaleze talentul de cosas mecanizat...dupa ce ne facem treaba urmeaza o invitatie la o gura de magneziu...o rachie grozava care urma s-o descopar ceva mai tarziu la gulas...gulasu..creatia celor de aici in loc de carboloading, urmat de o proiectie din viata celor de la Concordia Lugoj si numeroase clipuri cu " dementi " frumosi din lumea bikerilor...seara se termina cu o sticla de vin si un film horor din lumea alpinistilor, interesant filmul...si vine dimineata cursei...superba...deodata se umple de masini de pretutindeni...Cluj, Tomesti, Oradea, Resita, Timisoara, Arad...si mai stiu io de unde...lume multa si fb bine echipata, niste toacle...au mama...ii vad Radu si familia lui de biciclisti, salut pe  pe Alex si Elena, alaturi de  un grup mare si albastru....salut lumea in jurul meu si iaca incepe provocarea..."adunatura" mare la start si...START...inghesuila mare...ma strecor cu o usurinta care nu credeam ca o pot avea si iata ma n padure, incepe noroiul si constat ca mai bine o iau la fuga cu toacla pe langa de cat pe ia...mama mama ce noroi, da nu asta ma deranja pe mine, alerg ca si cand as fi fara toacla, cand incepe coborarea ma urc pe ea si i dau pedale, urmeaza sa franez, da...de unde frana, nimic...si zbor de pe toacla cu o usurinta de nedescris...da atreizez peste ea in picioare...ce talent de gimnast...!!! ma intorc dupa toacla si cand ma uit ce sa vezi de unde frana ca acolo era numa namol, frunze crengi...blocat totul... roata, frane...vai de viata mea...habar n aveam la ce m am inhamat...curat cat pot si o iau de la capat, alerg ca un cal sa recuperez timpul pierdut... aveam sa ma opresc de vre o cinci ori sa tot curat si ia decizia sa renunt la frana spate ca sa se nvarta roata mai bine...alerg la deal, alerg la vale, mai mult pe langa decat pe ea...pushing bike cross, pentru mine da asta e nu renunt ...si dupa toata namolirea din cursa, iaca vine si ultima parte in care dau tot ce mai aveam energie si ajung din urma mai multi concurenti, alerg cand pe ea cand pe langa...zbura toacla n toate directiile, picioarele lafel...dar sunt fericit ca pot sa trag tare de mine si asta i gggrozav...termin cursa fara frane pe spate numa cu fata si reusesc sa nu cad pe ultima coborare...s a termint si cursa asta...fain...habar n am pe ce loc sunt, da ma simt de parca as fi castigat...aflu mai tarziu ca s al IVlea la +35, nu i rau deloc...admir fetele care au fost in cursa, super tare...copii, grozavi...juniorii, seniorii si elitele super...descopar din nou ca la HM ce oameni frumosi sunt langa noi si io nu i cunosteam...cand ma gandesc ca totul a plecat de la la acest motto...cum sa NU stai acasa in wekend...a si sa nu uit... felicitari Iulianei pentru cursa din Elvetia...mai poti sa castigi mult, veverit o.... in concluzie o saptamana frumoasa si plina a noilor provocari...am adunat saptamana asta vre o 60 de km de alergare si vre o 50km de toacla...si a mai trecut...ceva frumos prin noi... a fost si soare au fost si ploi...urmeaza, saptamana viitoare... pentru mine,, sigur cautari din nou in Tarcu si  mai stiu eu ce...alte noi provocari care sa ne imbogateasca viata...acum va las...cu bine!

...un fel de nceput

...sa am un blog? ...pentru ce? ...ce sa fac cu el?
...ideea unui blog si utilitatea lui am descoperit o, asta iarna, in urma comentariilor scrise de Alin, Elena, Alex(Suca) si multi altii pe blogurile lui Alin si Alex (gianinalin...si hoinarii...), comentarii cu privire la lipsa de reactie si profesionalism a salvamontului, in cazul celor doi disparuti, in 19 dec. 2009, sotii Gruia, in Muntii Tarcu...tre sa recunosc ca motivul care ma impins sa le citesc blogurile a fost ceva de genu: " cine mai sunt si astia de-si permit sa vorbeasca ei despre competenta sau incompetenta noastra in cazul asta, eram foarte aprins de situatia creata, in urma divergentelor aparute in cazul acela...dar citindu-le opiniile tuturor celor care-si exprimau parerea, unele pertinente, altele nu si ma opresc sa le spun doar ca nu erau pertinente...am descoperit ceva frumos si mai ales util, noua tuturora, un mod de ane publica intr-un mod peronal momentele vietii,in urma caraora putem crea dezbateri deschise, in care sa avem cu totii ceva de spus si sa tragem concluzii, concluzii care sa aiba impact...nu doar vorbe desarte...am descoperit niste oameni care incercau sa gaseasca o rezolvare cat mai rapida si corecta a unei situatii date...si era multa pasiune in discutii, implicare totala...trebe sa remarc tonul lui Alin in discutiile postate cu privire la acest caz...acest ton calm, pasnic, dar ferm si argumentat, al unui om care nu bantuie-n pareri haotice si vulgare... pasiumi ieftine, superficiale...de asemenea acest pitoresc Suca, un tip direct si lafel de bine argumentat, intr-un ton putin englezesc, ironc negru si hazliu, dar pastrandu-si in acelasi timp directia clara si dorinta de a se sesiza cineva cu privire la rezolvarea acelei probleme...toate acestea m-au facut curios sa vad mai bine cine erau acesti oameni care reuseau sa trezeasca o asemenea disputa de pareri, asa ca am inceput sa le citesc postarile si sa vad ce fac tipii astia...si-am iceput sa-i citesc...si sa descopar niste oameni adevarati care-mi aduceau aminte de vremurile adolescentei si studentiei, cand impreuna cu frate-miu, Eugen cu Florin, Ionel, Ionut, Dana, Cristina, Flori, Marius, Marian...umeori Coco, Josha, Mario, Colonelu sau Nepotu... si mai cati altii, luam la drum cararile din Tarcu, Semenic, Cheile Nerei, Culmile Meheditilor, Fagrasul, Apuseni, Retezat, Bucegi si cu parere de rau niciodata pana acum Rodnei sau Piatra Craiului, ...plecam sa descoperim muntii fara prea multe scrupule, dar niciodata haotic, ba la schi, ba la picior...amintiri care ma coplesesc si trezesc o admiratie din ce in ce mai mare fata de acesti oameni care nu mai sunt nici ei niste adolescenti, dar traiesc ca niste rebeli ai timprilor noatre manelistice, incercand sa refaca acea cultura care era odata asa de normala la noi...cultura montana si dragoste a fata de Muntii Nostrii si natura, fara sa-si urmareasca doar orgoliile egoiste cu privire la pasiunule lor si performantele lor, ei aduc muntele catre noi toti prin ceea ce fac, fiind foarte buni si valorosi individual, dar simpli si umani intre oameni, gata sa -i invete ce stiu ei mai bine, pe cei ce-s la-nceputuri...pas cu pas vad cum se infiripa in mintea mea provocarea ..."cum sa NU stai...", a lui Alin si Gianina si incep sa redescopar fascinatia de a NU mai sta...si asa ajung sa bag cu Bruno prin crestele Cernei si Mehedintilor...Bruno...!!! ce om simplu si totusi atat de reprezentativ si greu, in tot ce inseamna viata montana...un veteran vesnic tanar si valoros care-l descopar intr-un moment in care viata-mi creaza toate premizele unui nou drum spre crestele muntelui, asa cum nu am mai facut-o...sa alerg pe munte...imi place sa alerg, toata viata am facut sport, imi place competitia, realizez si acum ca sunt dependent de competitie...dar sa alerg muntii nu m-am gandit ca-i de mine...si iaca dupa doua maratoane, la activ, vin sa vad ce-nsemna alergatul pe creste...si brusc realizez ce mare zero sunt...in prima zi ma duc cu Bruno pana pe Domoglet, prin Cariera...simt ca nu am picioare, vroiam sa tin pasul cu el...dar...nema...nu trage motorul...apoi a doua zi, vine si Seba...urmeaza sa merem pe traseul HM...am venit hotarat si cu-n moral beton, dar dupa tura de ieri...ce sa mai zic...dar nu renunt cred ca de rusine, cum sa-mi arat slabiciunea si sa renunt...si plec din nou hotarat...tre sa pot...sin-cep tare... sa raman din nou cu Bruno...si din nou mor incet da sigur...si vine Seba pas cu pas ma calca in piciore si mor de ciuda-sinea mea... ce-i cu mine?!?...nu mai am picioare si nici nu am ajuns la Biserica din Dobraia...ma tarasc ca o rama pana in Doraia...si io eram deja-s mort ... ce caut io aici cand puteam sa alerg frumos, acasa, la stadion, putin pe dealuri... "sa mor acasa..."...toate mi au trecut prin cap...si nu era decat inceputul, dar incepe coborarea si incep sa sper...era o vreme superba, soare splendid...Seba incearca sa-mi arate Arjana...frumos... drumul spre Bogaltin...lung ...si mai urma o urcare...simt ca nu mai am fesieri, coapsele-s varza si incepe urcarea din Bogaltin...Bruno era undeva acolo, depatre in fata...am uitat,  pe drum ma intalnesc cu Iulius si un batranel(aveamsa aflu dupa ce am terminat ca e tata lu Seba si ca are 69 de ani, D'om Profesor Gil Tiponut)...m-am simtit umilit, cand vedeam cum ma miscam eu, iar acest om sub "biciul" lui Iulius chiar alearga, in fine ii depasim...pe urcarea spre Saua Matii, daca nu era Seba sa se opreasca si sa ma astepte din cand in cand...cred ca renuntam...psihic efortul ma depasea...MULTAM SEBA..., aici a fost momentul care a declansat in mine dorinta de a ma lupta pana la capat...am incercat trairea asta cand am alergat prima data maratonul, dar ce am trait aici...a fost ziua in care eram decis sa incerc Hercules Maraton...si vine si HM...ajung joi seara de la Bucale si campez in poiana de langa         Motel Dumbrava, mai era o masina in parcare, TM, sigur tre sa fie Alin...nu l mai retineam ca figura, dar eram curios sa-l cunosc atat pe el cat si pe sotia lui Gianina...un cuplu interesant, tocmai aflasem la Bucale, am avut examen la SNA, pentru a doua specializae, antrenor de atletism, de la un colg de examen, fost maratonist, ca vine si fratesu la HM si ca-l stie pe oragnizator...ala de a venit pe trei la Moeciu, iar nevasta-sa a castigat", am fost mandru rau in sinea mea de banatan, ca au fost asa buni, tocmai ei, si mai ales ca-s de la noi si ca se vorbeste frumos de Timisoara, in inima Bucurestiului si a atletismului din Romania...frumos...era clar ca erau si niste sportivi valorosi, ca oameni si pasiuni incepeam sa-mi fac o idee frumoasa despre ei, acum se completeaza si ca performanta sportiva...frumoasa combinatie de calitati si insusiri...da masina era a lor, urma s-o aflu a doua zi...eram in sfarsit la HM...vreau sa fiu cat pot io de bun in cursa asta, e ceva nou si vreau s-o cunosc, dar vreau s-o cunosc asa cum e ia, nu doar asa la plimbare, vreau sa vad limitele si cum reactionez in regim de solicitare maxima in cursa asta...si am reusit sa-mi ating obiectivul cu prinos...incep cursa relaxat si hotart sa merg bine, calculat sa-mi respect strategia care am gandit-o, chiar daca aveam sa constat ca a fost una gresita, dar vroiam sa-mi respect strategia...eram convins ca aceasta cursa e una a disciplinei si determinarii maxime, dar nu una a hazardului...si am avut de invata multe in cursa asta...urc Dobraia relaxat, nu foarte incet da prudent, poate prea prudent, aveam sa descopar ca aceasta cursa este identica ca abordare ca la 400mg, care o stiam atata de bine, daca nu treci bine primii 200, nu ai cum sa termini fb cursa(si Gianina mi-a spus acelasi lucru cu o zi inainte, da asta-s io, icapatanat la maxim), dar asta e...am ramas la terminarea urcarii din Dobraia...ajung cu bine sus, dar surpiza, ceva nou...incepe coborarea si ... brusc mi se blocheaza gamba stanga ...si doare tare rau...incepe si cealalta....asta-mi mai trebuia... cum incerc sa intind pasul in alergare ma blochez ... groaznic...si asa incepe cursa pentru mine...aici am inceput sa invat sa lupt intr-o asemenea cursa...multumesc lui Razvan Farkas, de la Alternative, care mi-a dat din magneziul lui, in timpul cursei...si mi-a jutat poate decisiv, pentru ca am reusit sa continui cursa dupa Bogaltin...nu am reusit sa alerg intre Dobaia si Bogaltin, asa cum am vrut io, da am reusit sa cobor destul de bine si mai ales sa urc spre Saua Matii, destul de bine, mai ales prima jumatate, dupa care au inceput sa ma chinuie crampele din nou, de la gambe la abdomen, pana la triceps...o clipa mi-a fost frica cand vedeam cum se generalizeaza si aveau sa tina pana la sfrsit, ...Multam Soani si Ionel, Salvamont Muntele Mic, mi-au mai dat un magneziu in drum spre Ciumerna... dar asa greu cum a fost Dumnezeu m- a facut sa vad ce inseamna sa lupt cu tot ce am pana la capat...minunat ... pentru mine, am spus-o tutrora ... cel mai frumos concurs la care am fost vre-odata, atat in plan personal al cusei, cat si al atmosferei si conditiilor de concurs puse la dispozitie...au fost 5h05'58" fantastice, acum stiu, se poate mai bine, Gianina avea dreptate...multumesc...termin HM, cu o noua motivatie vazand ca-i si de nasu meu o asemenea cursa...si impreuna cu Bruno infiripam ideea unui 7500...oricum e un microb lafel ca schiul, daca te prinde, e fascinant si nu te mai lasa...ce fain ii ca s viu, cum spune nebunu de Bibi...da, cata dreptate are...  se pare ca incepe o noua etapa in viata mea si ma bucur, asa incat sa fiu un om viu pentru copii mei, fetele lu tata, Sarah si Leah si sa le trag dupa mine din lumea asta molateca si repet, manelistica, care te-ndeamna la a sta si iar la a sta...a schimba fundul de pe o terasa pe alta, din masina in birou, din birou in concedii snobiste...a inceput in frig, cautand, din pacate cautam si acum, doi oameni care sa-au luat hazardat la tranta cu MUNTELE....noi continuam, tot pe munte si sper ca este un nou inceput pentru un viitor mai sanatos atat pentru mine si familia mea cat si pentru noi toti...acum va las ... cu bine!!!