...un fel de nceput

...sa am un blog? ...pentru ce? ...ce sa fac cu el?
...ideea unui blog si utilitatea lui am descoperit o, asta iarna, in urma comentariilor scrise de Alin, Elena, Alex(Suca) si multi altii pe blogurile lui Alin si Alex (gianinalin...si hoinarii...), comentarii cu privire la lipsa de reactie si profesionalism a salvamontului, in cazul celor doi disparuti, in 19 dec. 2009, sotii Gruia, in Muntii Tarcu...tre sa recunosc ca motivul care ma impins sa le citesc blogurile a fost ceva de genu: " cine mai sunt si astia de-si permit sa vorbeasca ei despre competenta sau incompetenta noastra in cazul asta, eram foarte aprins de situatia creata, in urma divergentelor aparute in cazul acela...dar citindu-le opiniile tuturor celor care-si exprimau parerea, unele pertinente, altele nu si ma opresc sa le spun doar ca nu erau pertinente...am descoperit ceva frumos si mai ales util, noua tuturora, un mod de ane publica intr-un mod peronal momentele vietii,in urma caraora putem crea dezbateri deschise, in care sa avem cu totii ceva de spus si sa tragem concluzii, concluzii care sa aiba impact...nu doar vorbe desarte...am descoperit niste oameni care incercau sa gaseasca o rezolvare cat mai rapida si corecta a unei situatii date...si era multa pasiune in discutii, implicare totala...trebe sa remarc tonul lui Alin in discutiile postate cu privire la acest caz...acest ton calm, pasnic, dar ferm si argumentat, al unui om care nu bantuie-n pareri haotice si vulgare... pasiumi ieftine, superficiale...de asemenea acest pitoresc Suca, un tip direct si lafel de bine argumentat, intr-un ton putin englezesc, ironc negru si hazliu, dar pastrandu-si in acelasi timp directia clara si dorinta de a se sesiza cineva cu privire la rezolvarea acelei probleme...toate acestea m-au facut curios sa vad mai bine cine erau acesti oameni care reuseau sa trezeasca o asemenea disputa de pareri, asa ca am inceput sa le citesc postarile si sa vad ce fac tipii astia...si-am iceput sa-i citesc...si sa descopar niste oameni adevarati care-mi aduceau aminte de vremurile adolescentei si studentiei, cand impreuna cu frate-miu, Eugen cu Florin, Ionel, Ionut, Dana, Cristina, Flori, Marius, Marian...umeori Coco, Josha, Mario, Colonelu sau Nepotu... si mai cati altii, luam la drum cararile din Tarcu, Semenic, Cheile Nerei, Culmile Meheditilor, Fagrasul, Apuseni, Retezat, Bucegi si cu parere de rau niciodata pana acum Rodnei sau Piatra Craiului, ...plecam sa descoperim muntii fara prea multe scrupule, dar niciodata haotic, ba la schi, ba la picior...amintiri care ma coplesesc si trezesc o admiratie din ce in ce mai mare fata de acesti oameni care nu mai sunt nici ei niste adolescenti, dar traiesc ca niste rebeli ai timprilor noatre manelistice, incercand sa refaca acea cultura care era odata asa de normala la noi...cultura montana si dragoste a fata de Muntii Nostrii si natura, fara sa-si urmareasca doar orgoliile egoiste cu privire la pasiunule lor si performantele lor, ei aduc muntele catre noi toti prin ceea ce fac, fiind foarte buni si valorosi individual, dar simpli si umani intre oameni, gata sa -i invete ce stiu ei mai bine, pe cei ce-s la-nceputuri...pas cu pas vad cum se infiripa in mintea mea provocarea ..."cum sa NU stai...", a lui Alin si Gianina si incep sa redescopar fascinatia de a NU mai sta...si asa ajung sa bag cu Bruno prin crestele Cernei si Mehedintilor...Bruno...!!! ce om simplu si totusi atat de reprezentativ si greu, in tot ce inseamna viata montana...un veteran vesnic tanar si valoros care-l descopar intr-un moment in care viata-mi creaza toate premizele unui nou drum spre crestele muntelui, asa cum nu am mai facut-o...sa alerg pe munte...imi place sa alerg, toata viata am facut sport, imi place competitia, realizez si acum ca sunt dependent de competitie...dar sa alerg muntii nu m-am gandit ca-i de mine...si iaca dupa doua maratoane, la activ, vin sa vad ce-nsemna alergatul pe creste...si brusc realizez ce mare zero sunt...in prima zi ma duc cu Bruno pana pe Domoglet, prin Cariera...simt ca nu am picioare, vroiam sa tin pasul cu el...dar...nema...nu trage motorul...apoi a doua zi, vine si Seba...urmeaza sa merem pe traseul HM...am venit hotarat si cu-n moral beton, dar dupa tura de ieri...ce sa mai zic...dar nu renunt cred ca de rusine, cum sa-mi arat slabiciunea si sa renunt...si plec din nou hotarat...tre sa pot...sin-cep tare... sa raman din nou cu Bruno...si din nou mor incet da sigur...si vine Seba pas cu pas ma calca in piciore si mor de ciuda-sinea mea... ce-i cu mine?!?...nu mai am picioare si nici nu am ajuns la Biserica din Dobraia...ma tarasc ca o rama pana in Doraia...si io eram deja-s mort ... ce caut io aici cand puteam sa alerg frumos, acasa, la stadion, putin pe dealuri... "sa mor acasa..."...toate mi au trecut prin cap...si nu era decat inceputul, dar incepe coborarea si incep sa sper...era o vreme superba, soare splendid...Seba incearca sa-mi arate Arjana...frumos... drumul spre Bogaltin...lung ...si mai urma o urcare...simt ca nu mai am fesieri, coapsele-s varza si incepe urcarea din Bogaltin...Bruno era undeva acolo, depatre in fata...am uitat,  pe drum ma intalnesc cu Iulius si un batranel(aveamsa aflu dupa ce am terminat ca e tata lu Seba si ca are 69 de ani, D'om Profesor Gil Tiponut)...m-am simtit umilit, cand vedeam cum ma miscam eu, iar acest om sub "biciul" lui Iulius chiar alearga, in fine ii depasim...pe urcarea spre Saua Matii, daca nu era Seba sa se opreasca si sa ma astepte din cand in cand...cred ca renuntam...psihic efortul ma depasea...MULTAM SEBA..., aici a fost momentul care a declansat in mine dorinta de a ma lupta pana la capat...am incercat trairea asta cand am alergat prima data maratonul, dar ce am trait aici...a fost ziua in care eram decis sa incerc Hercules Maraton...si vine si HM...ajung joi seara de la Bucale si campez in poiana de langa         Motel Dumbrava, mai era o masina in parcare, TM, sigur tre sa fie Alin...nu l mai retineam ca figura, dar eram curios sa-l cunosc atat pe el cat si pe sotia lui Gianina...un cuplu interesant, tocmai aflasem la Bucale, am avut examen la SNA, pentru a doua specializae, antrenor de atletism, de la un colg de examen, fost maratonist, ca vine si fratesu la HM si ca-l stie pe oragnizator...ala de a venit pe trei la Moeciu, iar nevasta-sa a castigat", am fost mandru rau in sinea mea de banatan, ca au fost asa buni, tocmai ei, si mai ales ca-s de la noi si ca se vorbeste frumos de Timisoara, in inima Bucurestiului si a atletismului din Romania...frumos...era clar ca erau si niste sportivi valorosi, ca oameni si pasiuni incepeam sa-mi fac o idee frumoasa despre ei, acum se completeaza si ca performanta sportiva...frumoasa combinatie de calitati si insusiri...da masina era a lor, urma s-o aflu a doua zi...eram in sfarsit la HM...vreau sa fiu cat pot io de bun in cursa asta, e ceva nou si vreau s-o cunosc, dar vreau s-o cunosc asa cum e ia, nu doar asa la plimbare, vreau sa vad limitele si cum reactionez in regim de solicitare maxima in cursa asta...si am reusit sa-mi ating obiectivul cu prinos...incep cursa relaxat si hotart sa merg bine, calculat sa-mi respect strategia care am gandit-o, chiar daca aveam sa constat ca a fost una gresita, dar vroiam sa-mi respect strategia...eram convins ca aceasta cursa e una a disciplinei si determinarii maxime, dar nu una a hazardului...si am avut de invata multe in cursa asta...urc Dobraia relaxat, nu foarte incet da prudent, poate prea prudent, aveam sa descopar ca aceasta cursa este identica ca abordare ca la 400mg, care o stiam atata de bine, daca nu treci bine primii 200, nu ai cum sa termini fb cursa(si Gianina mi-a spus acelasi lucru cu o zi inainte, da asta-s io, icapatanat la maxim), dar asta e...am ramas la terminarea urcarii din Dobraia...ajung cu bine sus, dar surpiza, ceva nou...incepe coborarea si ... brusc mi se blocheaza gamba stanga ...si doare tare rau...incepe si cealalta....asta-mi mai trebuia... cum incerc sa intind pasul in alergare ma blochez ... groaznic...si asa incepe cursa pentru mine...aici am inceput sa invat sa lupt intr-o asemenea cursa...multumesc lui Razvan Farkas, de la Alternative, care mi-a dat din magneziul lui, in timpul cursei...si mi-a jutat poate decisiv, pentru ca am reusit sa continui cursa dupa Bogaltin...nu am reusit sa alerg intre Dobaia si Bogaltin, asa cum am vrut io, da am reusit sa cobor destul de bine si mai ales sa urc spre Saua Matii, destul de bine, mai ales prima jumatate, dupa care au inceput sa ma chinuie crampele din nou, de la gambe la abdomen, pana la triceps...o clipa mi-a fost frica cand vedeam cum se generalizeaza si aveau sa tina pana la sfrsit, ...Multam Soani si Ionel, Salvamont Muntele Mic, mi-au mai dat un magneziu in drum spre Ciumerna... dar asa greu cum a fost Dumnezeu m- a facut sa vad ce inseamna sa lupt cu tot ce am pana la capat...minunat ... pentru mine, am spus-o tutrora ... cel mai frumos concurs la care am fost vre-odata, atat in plan personal al cusei, cat si al atmosferei si conditiilor de concurs puse la dispozitie...au fost 5h05'58" fantastice, acum stiu, se poate mai bine, Gianina avea dreptate...multumesc...termin HM, cu o noua motivatie vazand ca-i si de nasu meu o asemenea cursa...si impreuna cu Bruno infiripam ideea unui 7500...oricum e un microb lafel ca schiul, daca te prinde, e fascinant si nu te mai lasa...ce fain ii ca s viu, cum spune nebunu de Bibi...da, cata dreptate are...  se pare ca incepe o noua etapa in viata mea si ma bucur, asa incat sa fiu un om viu pentru copii mei, fetele lu tata, Sarah si Leah si sa le trag dupa mine din lumea asta molateca si repet, manelistica, care te-ndeamna la a sta si iar la a sta...a schimba fundul de pe o terasa pe alta, din masina in birou, din birou in concedii snobiste...a inceput in frig, cautand, din pacate cautam si acum, doi oameni care sa-au luat hazardat la tranta cu MUNTELE....noi continuam, tot pe munte si sper ca este un nou inceput pentru un viitor mai sanatos atat pentru mine si familia mea cat si pentru noi toti...acum va las ... cu bine!!!